Moment istoric: Israelul și-a inaugurat ambasada din Emiratele Arabe Unite

Moment istoric: Israelul și-a inaugurat ambasada din Emiratele Arabe Unite
Moment istoric: Israelul și-a inaugurat ambasada din Emiratele Arabe Unite. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 25/01/2021, 02:03

Israelul a anunțat duminică deschiderea ambasadei sale în Emiratele Arabe Unite, o țară cu care a semnat recent normalizarea relațiilor bilaterale.

Mai exact, evenimentul are loc la patru luni după ce Israelul și Emiratele Arabe Unite au stabilit relații diplomatice, informează site-ul agenției Agerpres, care citează AFP.

„Ambasada israeliană la Abu Dhabi a fost deschisă oficial astăzi odată cu sosirea reprezentantului misiunii, Eitan Na’eh”, a anunţat, într-un comunicat, ministerul israelian de Externe.

Instituția a adăugat că diplomaţii săi vor lucra pentru a aprofunda legăturile dintre cele două ţări.

Ambasada este în prezent găzduită în „birouri temporare” și va promova „spectrul complet” al relațiilor bilaterale dintre cele două țări, au mai informat autoritățile israeliene.

„Deschiderea acestei misiuni va permite (…) dezvoltarea deplină şi rapidă a întregului potenţial al relaţiilor noastre”, a salutat, într-o declaraţie, şeful diplomaţiei israeliene, Gabi Ashkenazi.

Tot duminică, guvernul israelian a aprobat oficial acordul cu Marocul, care mai trebuie acum să primească undă verde în Parlament.

De la normalizarea relaţiilor, Israelul şi Emiratele Arabe Unite au semnat numeroase acorduri comerciale în domeniile turismului, industriei de înaltă tehnologie şi sectorului agroalimentar.

Acordul de normalizare a relațiilor, semnat anul trecut

Anunțat pe 13 august, acordul de „normalizare” este primul astfel de document convenit între Israel și o țară arabă în ultimii 20 de ani, iar negocierile dintre cele două părți au fost alimentate de pericolul pe care Tel Avivul și Abu Dhabi îl văd în influența Iranului în regiune.

Palestinienii s-au declarat dezamăgiți de decizia Emiratelor Arabe Unite, aceștia temându-se că acordul ar putea slăbi poziția țărilor arabe care solicită Israelului să se retragă din teritoriile ocupate și să recunoască statul palestinian.

Hanan Ashrawi, membră în cadrul Comitetului Executiv al Organizației pentru Eliberarea Palestinei, a declarat că delegația americană care a negociat acordul „face eforturi pentru a convinge cât mai mulți lideri arabi și musulmani” în încercarea de a-i câștiga capital electoral lui Donald Trump înaintea alegerilor.

Israelul și Emiratele Arabe Unite speră să obțină în primul rând avantaje economice de pe urma acestui acord.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Mandatul preşedintelui Zelenski expiră azi. De ce poate rămâne în continuare la conducerea Ucrainei, deşi...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
S-a dat ordin pentru toate MAGAZINELE din România. Noua regulă este absolut OBLIGATORIE
Andreea Tonciu, în pragul divorțului. De ce se destramă căsnicia
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
(P) Ceasuri Swatch inspirate de opere de artă
×